REVISTA BIBLICA
Prezentari ppt: Parabola creionului
Simbolismul nuptial în gândirea profetilor (II)
Metafora nuptiala în cartea profetului Osea
Cartea profetului Osea face parte din sectiunea celor doisprezece profeti mici si a fost scrisa în secolul al VIII-lea î. C. Profetul a trait si si-a desfasurat activitatea în Regatul de Nord, fiind contemporan cu profetul Amos. Mesajul misiunii sale îsi are originea în viata sa conjugala, motiv pentru care nu vom gasi în textele cartii referinte directe la iubirea lui Dumnezeu pentru poporul sau. Plecând de la experienta lui dureroasa (preluând în scrierile sale semnificatia simbolica a acesteia), profetul introduce în gândirea religioasa a Israelului tema iubirii nuptiale a lui Dumnezeu pentru poporul sau [1].
Primele texte, alese în acest sens, evoca sentimentele Domnului fata de popor, semnalând nuante destul de diferite: Toata rautatea lor este la Ghilgal; acolo mi-am întors chipul de la ei. Din pricina rautatii faptelor lor ii voi izgoni din Casa mea. Nu-i mai pot iubi, toate capeteniile lor sunt niste îndaratnici (9,15). Daca citim pericopa 9,15-17, observam de ce Domnul si-a retras binecuvântarea asupra casei lui Israel. Aceasta iubire însemna ocrotirea poporului împotriva pericolelor, certitudinea mentinerii legamântului în hotarele unui pamânt sfânt. Fagaduinta din 14,4-7 confirma acest adevar: Le voi vindeca vatamarea adusa de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevarat! Caci mânia mea s-a abatut de la ei! Voi fi ca roua pentru Israel; el va inflori ca crinul si va da radacini ca Libanul. Ramurile lui se vor întinde; maretia lui va fi ca a maslinului, si miresmele lui ca ale Libanului. Iarasi vor locui la umbra lui, iarasi vor da viata grâului, vor înflori ca via si vor avea faima vinului din Liban.
Iubit de Dumnezeu, poporul va locui pe un tarâm binecuvântat, datorita prezentei permanente a slavei sale: Îl voi asculta si-l voi privi, voi fi pentru el ca un chiparos verde: de la mine îsi vei primi rodul (14,8). Iata o imagine clara a acestei ocrotiri: Când era tânar Israel, îl iubeam si am chemat pe fiul Meu din Egipt (11,1), din Egiptul robiei si al suferintei. Dumnezeu ne este înfatisat sub chipul unui parinte îngrijorat de primii pasi ai fiului sau. Gingasia lui este speciala, reiterându-se, astfel, motivul Creatorului din cartea Genezei, care se îngrijeste de creatura lui, omul firav. Aceasta paternitatea a lui Dumnezeu, despre care Isus va vorbi atât de mult în predicile sale, dar profetic exprimata cu opt secole mai devreme, va avea aceeasi prospetime si putere în discursurile lui Osea [2].
Însa, doar în textul 3,1 ajungem la imaginea preferata a scriitorului: Domnul mi-a zis: „Du-te iarasi si iubeste o femeie iubita de un amant si desfrânata; iubeste-o cum iubeste Domnul pe copiii lui Israel, care se îndreapta spre alti dumnezei si care iubesc turtele de stafide!. Textul evoca din plin tema acestei analize textuale: iubirea lui Dumnezeu pentru poporul sau este iubirea unui mire pentru mireasa lui, o iubire exigenta, violenta si geloasa, care va avea urmari de neînchipuit (cf. 2,4-15), dar si o iubire neîncetata, care se va reîntoarce la primele juraminte, o iubire care va învinge pâna la urma, pentru ca cel care iubeste este un Dumnezeu Atotputernic: Te voi logodi cu mine pentru totdeauna; te voi logodi cu mine prin neprihanire, judecata, mare bunatate si îndurare; te voi logodi cu mine prin credinciosie si vei cunoaste cs eu sunt Domnul! În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile, si ele vor asculta pamântul; pamântul va asculta grâul, mustul si untdelemnul, si acestea vor asculta pe Izreel. Îmi voi sadi pe Lo-Ruhama în tara si-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: „Tu esti poporul Meu!”, si el va raspunde: „Dumnezeul meu!” (2,19-23). În acest mod descrie autorul bogatia generozitatii lui Dumnezeu: prieten, tata, mire, rege, pastor, toate aceste calitati, în acelasi timp.
Dar cum raspunde mireasa/poporul la iubirea lui Dumnezeu? El va fi credincios chemarii sfinte? Din pacate, nu. Tensiunea profetica se dezlantuie în fata acestei infidelitati covârsitoare: Efraim este un negustor care are în mâna o masura mincinoasa. Îi place sa însele. Si Efraim zice: „Cu adevarat, m-am îmbogatit, am facut avere; si în toata munca mea nu mi s-ar putea gasi nici o nelegiuire care sa fie un pacat.” (12,7-8). Acuzatia este clara: în loc sa raspunda iubirii lui Dumnezeu, preaiubita a ales sa se îmbogateasca de la alti negustori (idolii la care se închina poporul) [3].
Totusi (adverb adversativ, predilect al profetilor, pentru ca este, într-un limbaj simbolic, puntea de trecere de la pedeapsa la speranta mesianica), poporul ales va reveni la demnitatea cea dintâi, asemenea miresei reprimite în casa sotului, datorita efortului neîncetat al lui Dumnezeu de a reînnoi legamântul de pe muntele Sinai, prin gura profetilor sai. Iubirea divina, paterna si nuptiala, va deveni o realitate concreta în viata acestui popor necredincios, iar aceasta atitudine afectiva se va numi hésed (iubire fidela), nu ahàbâh (iubire/sentiment de iubire).
[1] Cf. J. ASURMENDI., Amos ét Osée, Cahiers Evangile, nr. 64, Les Éditions du Cerf, Paris 1988, 23.
[2] Cf. S. ANTHONIOZ, Le prophétisme biblique, Lectio Divina, nr. 56, Les Éditions du Cerf, Paris 2009, 98.
[3] Cf. B. RENAUD, Nouvelle ou éternelle Alliance?, Lectio Divina, Les Éditions du Cerf, Paris 2002, 178.