Dumnezeu este ca o mama

Spiritualitate biblica

O prezentare pentru dumneavoastra:  Milostivire minunata

Dumnezeu este ca o mama

 Noi am  murit si viata noastra este, de-acum

ascunsa cu Cristos în Dumnezeu  (2 Col 3,3)

pr. Thomas Dehau, o. p.,  Ca un cersetor si hot

lamour-de-dieuSa  ne referim la un om de patruzeci de ani care are o mama pe care o respecta si pe care o  viziteaza in fiecare zi, timp de o jumatate de ora, in ciuda ocupatiilor, vorbind filial cu ea despre diverse lucruri, plecand si revenind a doua zi. O mama nu-si poate dori mai mult, ar fi bine ca toti oamenii sa faca asa ceva.

Aceasta imagine ne arata inceputul vietii de rugaciune, sufletul facandu-si in fiecare zi meditatia, lucru necesar pentru inceput, urmarind fidel metoda sa. Este deja ceva, dar e numai un inceput.

Sa presupunem ca sufletul este fidel si ca Domnul il ajuta sa inainteze! Oh, cat de mult intinereste un astfel de om! Nu mai are patruzeci de ani, dandu-i doar o jum?atate de ora pe zi mamei sale. Este fiul de douazeci de ani, care se indeparteaza de mama lui, pentru a se ocupa de ale sale, dar ramane foarte unit cu ea. Pentru un tanar bine educat legaturile cu mama lui sunt extrem de profunde la douazeci de ani.

Sa mai vedem sufletul la un alt grad; fiul de cincisprezece ani. La aceasta varsta petreci mult timp cu mama. Traiesti toate clipele frumoase de copil, alaturi de parinti, in casa natala, care reprezinta totul pentru copil.

Asa face sufletul nostru in casa Tatalui ceresc. Domnul i-a dat acest dar, cerut de psalmist, de a locui in casa Domnului in fiecare zi a vietii sale (Ps 26,4). Aceasta casa este  casa rugaciunii. Sufletul nu o paraseste. Fara indoiala ca nu vorbeste neincetat de Dumnezeu, dar nu-l pierde din priviri, nu face nimic fara sa-i ceara sfatul; el este invaluit in Domnul. Ce progres imens; sa nu mai iesi din atmosfera lui Dumnezeu.

Sufletul inainteaza mereu. Ajunge la 10 ani, perioada cand copilul nu stie, inca, sa poarte o discutie, ca oamenii mari; dar vorbele lui simple sunt pe placul mamei. Ce crestere, cand sufletul incepe sa nu mai vorbeasca, asa cum se intampla in primii ani ai copilariei! In aceasta perioada nu-l vede decat pe Dumnezeu, asa cum un copilas nu o zareste decat pe mama.

Sa mai inaintam, ca sa vedem copilul la patru ani, o varsta atat de mult iubita de mame, deoarece atunci mama si copilul traiesc unul pentru altul. Limbajul copilului este un gangurit, dar atat de placut pentru mama! Pana si ea repeta dupa copilas, pentru a-i continua ganguritul; nu mai au nevoie de altceva.

Ce imagine uimitoare si sublima, care ne ajuta sa intelegem prietenia lui Dumnezeu cu sfintii lui! Daca un fonograf anonim ar putea inregistra si sa ne redea rugaciunea sfintilor, am fi surprinsi de simplitatea si copilariile lor, ganguritul  de iubire. Aceasta simplitate le este necesara, pentru a nu-l vedea decat pe Dumnezeu, pentru a nu avea nevoie decat de el, in mijlocul incercarilor si muncii lor. Dumnezeu le ajunge si sfintii ii sunt de-ajuns lui Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie de altceva. El uita de toate, atunci cand asculta ganguritul lor, facandu-i mare placere. Nimic nu  o mai preocupa pe mama, atunci cand copilasul ei îi vorbeste. Comparatie uimitoare. Dumnezeu uita toate rautatile, toate  nedreptatile… Ah! Dumnezeu nu vede, uita, iarta, si tocmai ganguritul sfintilor sai ne ofera milostivirea.

Oare acest gângurit al pruncului cu mama lui este capatul vietii de rugaciune? Sa mai continuam comparatia. Exista o varsta, cand copilul nu vorbeste, nu merge, traieste numai din prezenta mamei sale, a bratelor care-l cuprind, adormind la pieptul ei. Aceasta perioada este imaginea marilor sfinti. Cufundati in Dumnezeu, ei nu mai pot vorbi: tacere sfanta, care depaseste ganguritul. Sufletele dorm  la pieptul lui Dumnezeu, hranindu-se din fiinta lui, asa cum un copil nu se poate hrani decat din fiinta mamei. Tot asa, sfintii nu-l mai pot parasi pe Dumnezeu.

Oare acesta ar fi ultimul cuvant pentru cresterea spirituala? Unitatea de viata desavarsita, pe care o poate cunoaste copilul cu mama lui, este cea din perioada sfanta, unde el este una cu mama lui, in pantecul ei. Nu-l vedem: el traieste in ea.

Aici sunt cei mai mari sfinti, pe care nici macar nu-i putem vedea, pentru ca sunt pierduti, topiti in Dumnezeu, traiesc din viata lui; sunt nevazuti, nici nu le dam atentie, desi ei au o viata mistica, tainica, alaturi de Dumnezeu. Despre aceasta viata vorbeste sfantul Paul:  Noi am  murit si viata noastra este de-acum ascunsa cu Cristos în Dumnezeu (2Col 3,3). Suntem in Dumnezeu, nu ne puteti vedea…

Comments are closed.