Vinerea Mare în traditia iudaica si crestina

BIBLIE  SI  CULTURA

O prezentare pentru dumneavoastra:  Milostivire minunata

Aceasta pagina va propune gânduri sau comentarii desprinse de pe tarâmul comun  aflat între  Biblie si Cultura.

Vinerea Mare în traditia iudaica si crestina

O incursiune în atmosfera zilei de vineri 14 Nisan a anului 33 d. C.

la-mort-de-jesus-un-vrai-sacrificeÎn Cartea Exodului (12) din Vechiul Testament, Domnul le-a zis lui Moise si lui Aron “luna aceasta sa fie pentru voi începutul lunilor; ea sa fie pentru voi întâia între lunile anului”, iar ziua a paisprezecea a acestei luni poporul sa înjunghie un miel spre seara, iar aceasta zi sa fie memorial si sa fie celebrata ca sarbatoare a Domnului din generatie în generatie.” Potrivit calendarului folosit în perioada Vechiului Testament, prima luna a anului iudaic, respectiv Nisan, corespunde lunilor solare martie-aprilie.

Scopul materialului de fata este doar sa oglindeasca, pe baza celor relatate de cei patru evanghelisti, cât si a Misnei, atmosfera existenta în Ierusalim în ziua de vineri 14 Nisan a anului 33 d.C., fara a da o interpretare biblica sau teologica unor evenimente sau simboluri întâlnite pe parcursul acestei zile. Evenimentele importante s-au desfasurat în acea zi în Templul din Ierusalim pe strazile cetatii, cât si în afara, pe Golgota.

Înca din seara precedenta zilei de 14 Nisan au început pregatirile evreilor pentru sarbatoarea Pastelui, urmarindu-se în primul rând eliminarea drojdiei. Ziua pregatirii în anul 33 d. C. a fost marcata de mai multe sacrificii, însa unul avea sa marcheze istoria omenirii.

Cea mai aprinsa dorinta a tututor evreilor din acea vreme era de a nu muri pâna nu ajung la Ierusalim, pentru a se ruga si a aduce jertfe în maretul Templu de pe muntele Sionului. Templul care a fost edificat de catre înteleptul Solomon si restaurat din dorinta de grandomanie a lui Irod cel Mare, dupa o munca de peste 46 de ani, era imaginea puterii teocratiei iudaice. Templul reprezenta centrul economic si elementul de mândrie al acestui popor, una din minunile lumii antice, aici adunându-se banii din taxe, din vânzarea de animale pentru ofrande si din donatiile pelerinilor.

În ziua de 14 Nisan Ierusalimul era un oras cu foarte multi pelerini veniti sa celebreze Pastele. Fiind o cetate în care se practica pe scara larga sacrificarea animalelor, cu siguranta ca în acea zi se putea întâlni pe strazile înguste si insalubre ale Ierusalimului o parada impresionanta de miei, iezi, oi sau capre. Animalele erau comercializate spre a fi folosite ca hrana sau jertfa de catre localnici sau de catre pelerinii sositi la Ierusalim. Potrivit legii iudaice, jertfele de sânge trebuiau aduse numai într-un singur loc, respectiv în Templul de Ierusalim.

Potrivit Evangheliilor, desi ordinea evenimentelor difera, în zorii zilei de 15 Nisan, Isus este înfatisat la Ana care era socrul arhiereului Caiafa, apoi este prezentat Sinedriului iudaic,  dupa care a fost dus în fata guvernatorului roman, Pontiu Pilat. Conform Evangheliei dupa Luca (23, 7), dupa ce Pilat a aflat ca Isus este galileean, l-a trimis la Irod. Evanghelia mentioneaza faptul ca Irod s-a bucurat vazându-l pe Isus, pentru ca auzise multe despre el si astepta un semn facut de el. Irod i-a pus multe întrebari lui Isus, dar el a refuzat sa raspunda, în schimb grupul de acuzatori care era format din carturari si arhierei l-au acuzat într-un mod vehement. Audierea la Irod s-a încheiat într-o bataie de joc, acesta  împreuna cu soldatii l-au îmbracat pe Isus într-o haina stralucitoare si l-au trimis înapoi la Pilat.

La a doua înfatisare în fata lui Pilat, acesta în prezenta arhiereilor si a poporului aflat în curtea palatului îl declara nevinovat pe Isus, intentionând sa-l elibereze. Însa, în rol îsi intra, potrivit Evanghelistul Matei (27, 20), arhiereii si batrânii care au convins multimile sa ceara eliberarea lui Baraba, iar pe Isus sa-l trimita la moarte. În dimineata zilei de vineri, care era ziua pregatirii, dupa cum am aratat, probabil ca multimea aflata  în curtea palatului guvernatorului era formata din oameni fideli conducatorilor religiosi ai evreilor, oameni usor de manevrat. În mod cert oamenii simpli, obisnuiti, erau preocupati cu pregatirile pentru Paste, întrucât la ora trei dupa-amiaza începeau sacrificiile la Templu.

Oscilatiile lui Pilat în privinta condamnarii lui Isus au luat sfârsit în momentul în care a fost acuzat ca daca îl elibereaza pe Isus nu este prietenul Cezarului. Practic arhiereii au speculat slabiciunea lui Pilat, teama lui de a nu îsi pierde functia; pierderea calitatii de prieten al Cezarului reprezenta o adevarata sinucidere.

Evanghelistul Ioan mentioneaza faptul ca Isus este biciuit si umilit înainte de a fi prezentat multimii pentru ultima oara, in celelalte evanghelii acest episod aparând dupa pronuntarea sentintei de rastignire. Biciuirea, în vremea respectiva, era o pedeapsa aplicata în cazul sclavilor si infractorilor minori si era de o cruzime de neimaginat, condamnatul fiind biciuit pâna la os. Durerea pentru cel biciuit era insuportabila, dar pentru soldati era o veritabila distractie.

Dupa biciuire, soldatii l-au dus în curte, adica în pretoriu (Marcu  15,16 ) si au adunat toata cohorta care a continuat batjocura. Isus este îmbracat în haine care le imita pe cele regale, iar pe cap îi este asezata o cununa de spini, este umilit, scuipat si lovit în permanenta. A fost batut atât de crunt, încât abia mai putea merge si a avut nevoie de ajutorul lui Simon din Cirene. În jurul sau erau o multime de femei si mult popor care îl plângeau si se bateau cu pumnul în piept ( Luca 23,27). Rastignirea lui Isus a avut loc pe Golgota sau dealul Capatânii, loc care era situat în acel timp în afara cetatii.

Au fost trei ore de întuneric în mijlocul zilei, atâta timp cât a durat agonia lui Isus pe cruce, iar prin aceasta s-a împlinit si profetia lui Amos (8,9-10) potrivit careia: “în ziua aceea –oracolulul Domnului Dumnezeu- voi face sa asfinteasca soarele la amiaza si voi întuneca tara în ziua luminoasa. Voi schimba sarbatorile voastre în jale si toate cântarile voastre în lamentatie…..Voi face ca jalea pentru fiul unic si sfarsitul ei, ca o zi amara.”

În apropierea crucii pe care era rasignit Isus stateau mama lui Isus si sora mamei lui, Maria lui Cleopa, Maria Magdalena si discipolul pe care îl iubea Isus, adica Ioan.  Aceste persoane erau singurele care erau de partea lui Isus, acestia fiind încremeniti de durere, având în fata ochilor imaginea chinurilor groaznice la care era supus Isus de catre soldati. Ceilalti participanti la scena rastgnirii au fost extem de vocali, galagiosi, având manifestari prin care îsi exteriorizau, ura, dusmania, rautatea, Arhiereii, carturarii si gloata care l-au însotit pe tot drumul crucii l-au huiduit pe Isus,  aruncându-i cuvinte de batjocura si insulte.

La ora 15, când Isus si-a dat duhul pe Golgota, in afara cetatii, si a început sa se zguduie pamântul, la Templu începea sacrificarea mieilor, care urmau apoi sa fie consumati de ctre localnici si de pelerinii sositi la Ierusalim, caci era ajunul Pastelui. Pâna la ora 18, la asfintitul soarelui, toate pregatirile casnice trebuiau încheiate, caci urmau Cina Pascala si Sabatul. Potrivit cultului, mielul care urma sa fie consumat la cina pascala trebuia dat unui preot de la Templu care urma sa-l jertfeasca, colectând sângele provenit de la sacrificarea animalului în mai multe recipiente, urmând ca apoi sa fie varsat pe treptele altarului. Istoricul Flavius Iosephus, martor ocular  din vremea lui Isus, ofera o descriere a numarului jertfelor aduse în fiecare an la Templu de Paste, referindu-se la peste 200.000 de miei sacrificati între ora 9 (3 p.m.) si ora 11 (5 p.m.). Cifra animalelor sacrificate, raportata si la unitatea de timp, pare una impresionanta, astfel încât Pastele din timpul lui Isus apare ca fiind în primul rând o jertfa si mai apoi un ospat. Dupa cum a subliniat cercetatorul israelian Joseph  Tabory ( Joseph Tabory- The Crucifixion of The Pascal Lamb, 1996, 395-406), conform Misnei, pe când mai exista înca Templul, dupa ce se sacrifica mielul i se introduceau prin umeri „vergele netede subtiri” pentru a fi atârnat si jupuit (Pesahim 7,11). Acelasi autor încheie, spunând: „cercetarea marturiilor rabinice (…) pare sa arate ca, la Ierusalim, mielul de Paste era oferit într-un mod care seamana cu o crucificare.”

Punctul culminant al jertfel de la Templu era turnarea sângelui provenit de la sacrificarea mieilor pe treptele altarului, operatiune care era facuta de catre preoti, iar Misna ne descrie aceasta operatiune: „ofranda de Paste era înjunghiata în trei grupuri  (…), când intra primul grup si se umplea curtea Templului, portile curtii se închideau (…) Preotii stateau în siruri având în mâini lighene de argint si lighene de aur. Într-un sir, toate lighenele erau de argint si în alt sir, toate lighenele erau din aur (…) Un israelit îsi înjunghia ofranda, iar preotii adunau sângele. Preotul trecea ligheanul celui de lânga el si acesta celuilalt, fiecare primind un lighean plin si dând înapoi unul gol. Preotul cel mai apropiat de Altar varsa sângele, cu o singura miscare, la baza acestuia. Când iesea primul grup, intra al doilea, iar când iesea al doilea grup, intra al treilea (…) Levitii cântau Hallelul. Când îl terminau îl luau de la început” (Misna Pesahim 5, 5-7).

Conform evanghelistului Marcu, dupa ce Isus a scos un strigat puternic si si-a dat duhul, catapeteasma templului s-a rupt în doua, de sus pâna jos. Catapeteasma templului era o perdea care avea rolul de a separa Sfânta Sfintelor, unde „locuia” Dumnezeu cel nevazut, de restul Templului unde statea poporul. Privilegiul de a trece de catapeteasma îi revenea numai Marelui Preot, o singura data pe an, la sarbatoarea Ispasirii, pentru a intra în prezenta lui Dumnezeu din partea intregului popor evreu, facând astfel ispasire pentru pacatele lor (Leviticul 16). Ruperea catepetesmei reprezinta un  semn ca templul si cultul de la templu, destinat doar poporului evreu a luat sfârsit, constructia  grandioasa  fiind de altfel complet distrusa in anul 70 d. C. Noul templu devine trupul lui Cristos mort si înviat, iar în el i se aduce lui Dumnezeu un cult nou, universal.

Ziua de vineri 14 nisan a anului 33 d.C. apare ca fiind o zi  intunecata la propriu, cu multe personaje sinistre, cu tradari, cu mult sânge si un om nevinovat condamnat la moarte. Strigatul multimii din curtea palatului, bocetul femeilor aflate pe Golgota, tipatul animalelor care urmau sa fie sacrificate, la care se adauga mirosul de tamâie  de la Templu sau fumul provenit de la arderea resturilor animalelor, descriu atmosfera întâlnita pe ulitele Ierusalimului, în ziua de 14 Nisan, Vinerea Mare.

                                                                                           Paul Iftimie

Biserica Catolica Ioan Nepomuk, Suceava

Comments are closed.