Ierusalim, cetatea de aur

o prezentare deosebita: Ierusalim, Cetatea de Aur

Istoria Cetatii Ierusalim

Cron 11,7-8:  „David s-a asezat in cetatuie; de aceea au numit-o cetatea lui David. A facut zid imprejurul cetatii, de la Milo de jur
imprejur; si loab a dres cealalta parte a cetatii „.


Toponimie

Tunelul Zidului de Vest
Tunelul Zidului de Vest

Descoperirile arheologice au putut stabili ca prima fundatie urca pâna la începutul celui de-al treilea mileniu î.C., descoperindu-ne un oras vechi de peste cinci mii de ani.Prima mentiune a Ierusalimului apare în textele egiptene de blestem, din secolele XIX-XVIII î.C., sub forma „Rushalimum” sau „Urushamen”. În documentele caldeene cuneiforme, îndeosebi scrierile de la Tel el-Amarna, din secolul al XIV-lea î.C., este scris „Umsalim”, iar în alte documente asiriene „Ursalimmu”. Mult timp s-a crezut ca numele Ierusalim ar semnifica „cetatea pacii” pentru ca ar fi alcatuit din doua cuvinte ebraice: Ir – oras si salom – pace. Însa istoricii moderni au preferat sa dezvolte etimologia Ierusalimului dupa doua cuvinte canaanite: Yarah, care înseamna „întemeiata” sau „fondata” si Salem, numele zeului vest semitic, Shulmanu ori Shalim.

În textul masoretic, cuvântul este scris de obicei Yerusalaim, dar aceasta forma e considerata de unii specialisti anormala, întrucât în limba ebraica nu întâlnim doua vocale consecutive. Aceasta greseala a fost corectata în timp, prin introducerea literei „y”, dându-i forma moderna  (Yerusalayim).

Este posibil ca sensul original al numelui sa însemne: „temelia sau ctitoria lui Salem”, dar cu timpul, al doilea cuvânt a fost asociat în gândirea evreilor cu „pace” (eb. salom).

Sfânta Scriptura mentioneaza pentru prima data Ierusalimul atunci când Avraam l-a intalnit pe Melchisedec, regele Salemului, prin anii 2000-l800 î.C. Faptul ca Salemul ar fi identificat cu Ierusalimul este sustinut si de istoricul Iosif Flavius.

Ierusalimul (vedere de pe Muntele Maslinilor)
Ierusalimul (vedere de pe Muntele Maslinilor)

De fapt, el relateaza în Antichitati iudaice acelasi episod biblic al întâlnirii dintre Avraam si Melchisedec în valea Regilor, Melchisedec fiind rege al cetatii Solyma, care s-a numit mai târziu Hierosolyma: “Caci acest Melchisedec a fost rege al Salemului si preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt.”

În greaca Noului Testament, numele e transliterat în doua moduri diferite: Hyerosolima si Hierosalem. Ultimul nume este o aproximare mai buna a pronuntarii ebraice si este o dovada în plus ca vocala finala în numele ebraic este „e”. Primul nume este clenizat în mod intentionat, pentru a-l face un cuvânt care sa sune greceste (hieros – sfânt), putând a fi interpretat ca „Sfantul Salem”.

În istoria sa, Tacitus, aminteste si de cetatea Hierosolima care si-ar fi luat numele de la un popor faimos – solimii – neam pomenit si în Poemele homerice 67. Autori latini ca Valerius, Flaccus, Statius si Martialis folosesc termenul Solyma, dar forma cea cunoscuta ramâne Hierosolyma.

Domul Stancii
Domul Stancii

Trecând de la perioada Patriarhilor (1700-l550 î.C.) la cea a Regalitatii (1020 î.C.) vom întâlni mai întai numele de iebus, dupa numele unui trib semitic indigen – iebusitii – care stapâneau orasul în timpul cât evreii au intrat în Canaan. Desi Canaanul a fost cucerit de Iosua, cetatea a ramas în mîna iebuseilor pâna la ocuparea ei de catre regele David, care îsi muta capitala de la Hebron la Ierusalim, schimbându-i numele în „cetatea lui David”.

Cînd David a ocupat cetatea Ierusalimului, ea mai purta si numele de Sion, nume a carui semnificatie nu e cunoscuta cu exactitate. Totusi, Sionul a ramas sinonim cu Ierusalimul si chiar cu toata Iudeea.

Istorie

În jurul anului 1010 i.C. David, al doilea rege al evreilor, ar fi cucerit Salemul, conform Bibliei, o cetate a unei populatii canaanene locale, înrudita cu evreii, numiti iebusiti si si-ar fi stabilit aici capitala. Astfel, Ierusalimul devine “Cetatea lui David” si capitala Regatului sau. Ierusalimul a servit drept capitala politica a Israelului, atât în perioada cât acesta a fost un regat unitar, cât si mai târziu, în timpul Regatului de Sud, al lui Iuda. Solomon, succesorul lui David, a zidit Domnului Dumnezeu Templul din Ierusalim (3Rg 5,8; 2Cron 2,5), astfel încât cetatea a devenit, de asemenea, centrul religios al închinarii aduse Domnului legamântului. Cetatea Ierusalimului cunoaste atât perioade de slava, cât si de decadere. Prin anul 586 î.Cr, regele Babilonului, Nabucodonosor al II-lea, a asediat cetatea si în cele din urma a distrus-o, împreuna cu Templul (4Rg 25,1-11; 2Cron 36,17-19). Ierusalimul a ramas o gramada de moloz pâna la reîntoarcerea israelitilor din Persia, în anul 536 î.C., când ei au rezidit atât Templul cât si cetatea (Ezra 3,8-13; 5,1-6; Neem 3-4).

În anul 332 î.C., Alexandru cel Mare a cucerit orasul fara lupta si a permis evreilor sa-si continue cultul si ritualul religios. În anul 167 î.C., când Antiochos IV Epiphanes a încercat sa reprime ritualul religios evreiesc si sa impuna cu forta la Ierusalim politeismul elen, evreii s-au revoltat sub conducerea familiei Hasmoneilor  si în luptele care au urmat i-au învins pe greci si si-au recîstigat independenta statala. Noul regat al evreilor antici, cunoscut în lumea de atunci ca Iudeea, a avut si el capitala la Ierusalim. Dupa dinastia Hasmoneilor a urmat pentru o mai scurta perioada cea a Antipatrizilor. Reprezentantul acesteia, Irod cel Mare  (sau Herodes, cunoscut în ebraica ca Hordos) a renovat în mod substantial Templul din Ierusalim, a construit un nou palat regal si multe alte edificii în capitala si pe cuprinsul tarii.

În anul 63 i.C., Ierusalimul a fost cucerit de Imperiul Roman.  Templul evreiesc si simbolurile entitatii statale evreiesti au fost distruse de romani în timpul razboiului cu evreii rasculati (Razboiul Iudeilor) în anii 68 – 73 d.C.

Ierusalim, Cetatea de Aur
Ierusalim, Cetatea de Aur

Dupa ultima mare rascoala antiromana a evreilor, în anii 132-135 d.C., Ierusalimul a fost transformat într-o urbe romana, numita Aelia Capitolina, în cinstea împaratului Adrian  (Aelius Hadrianus). Vreme de aproape un mileniu a încetat de a fi capitala a unui stat pâna la întemeierea în zona a regatului cruciat  al Ierusalimului în anii 1099- 1187. Dupa recucerirea lui de catre musulmani, i s-a luat din nou statutul de capitala vreme de înca aproape un mileniu. În timpul cruciadelor, Ierusalimul este preluat din nou de crestini, pâna când Saladin al Egiptului îl supune din nou arabilor.

Urmatoarea etapa importanta in istoria Ierusalimului a fost cucerirea acestuia de catre otomani, prin Soliman al II- lea Magnificul, la începutul secolului al XVI-lea. Prin urmare, sultanul turc a devenit responsabil de Ierusalim. Tara Sfânta constituia o sursa de venituri pentru turci; asadar, la fel ca si predecesorii sai, a lasat Palestina sa sufere. Au început, de asemenea, sa impuna taxe opresive evreilor.

La mijlocul secolului al XIX-lea, orasul avea doar 8000 de locuitori. Cu toate acestea, a fost chiar si atunci, un oras extrem de omogen, datorita semnificatiilor iudaismului, crestinismului si islamului. Populatia a fost împartita în patru mari comunitati: evrei, crestini, musulmani si armeni.

La sfârsitul secolului al XIX-lea, Ierusalimul a devenit capitala a sanjakului otoman al Ierusalimului (Kuds), iar apoi între anii 1917-1948 a fost sediul administratiei britanice în Palestina, inclusiv al înaltilor comisari britanici. În urma razboiului arabo-israelian din 1948-1949, orasul a fost împartit în doua zone: una de vest, mai noua, în cea mai mare parte, a ramas sub controlul Israelului, iar cea de est, incluzând orasul vechi, a intrat în componenta statului arab al Iordaniei, cu capitala la Aman. În decembrie 1949 Ierusalimul, respectiv partea lui de vest, a fost proclamat de David ben Gurion capitala noului stat evreiesc Israel.

În 1950, Iordania si-a anexat teritoriul pe care îl ocupa la vest de Râul Iordan, inclusiv estul Ierusalimului. Din 1948-67, orasul a fost împartit intre Israel si Iordania: Israelul si-a ales drept capitala partea de vest a Ierusalimului, iar Iordania ocupa partea de est. Deoarece Iordania, ca si celelalte tari arabe, mentineau o stare de razboi cu Israelul, orasul a devenit un dublu câmp armat, plin cu ziduri de beton si buncare, garduri de sârma ghimpata, terenuri minate si alte fortarete militare.

La 20 iulie 1951, în Moschea al-Aksa din Ierusalim, a fost asasinat regele Iordaniei, Abdallah I (1921–1951), de catre un extremist arab local (arab palestinean). În iunie 1967, în cursul Razboiului de sase Zile, armata israeliana a ocupat partea de est a orasului. Dupa Razboiul de sase Zile orasul a fost reîntregit, au reînceput sapaturile arheologice la „Zidul Plângerii”, au fost renovate atât Biserica Sfântului Mormânt, cât si cartierul evreiesc din orasul vechi. În aceasta perioada  s-a interzis construirea de case în orasul vechi, din dorinta de a pastra numeroasele locuri sacre ale celor trei religii monoteiste.

În timpul îndelungatei sale istorii, Ierusalimul a fost distrus de doua ori, asediat de 23 de ori, atacat de 52 de ori, si  capturat si recucerit de 44 de ori. Cea mai veche parte a orasului a fost stabilita în jurul mileniului al IV-lea i.C., facând din Ierusalim unul dintre cele mai vechi orase din lume. Ierusalimul a ramas „cetatea sfânta” pentru cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, crestinismul si islamul.

Comments are closed.