Simbolismul nuptial în gândirea profetilor (V)

REVISTA  BIBLICA

Prezentari ppt: Milostivire minunata

Simbolismul nuptial în gândirea profetilor (V)

Dreptatea si pacea în cartea Profetului Isaia  56-66   

1532006065_afirmatii-int-art-2-jpgUltimele profetii  ale cartii urmeaza linia capitolelor precedente. Limbajul nuptial reflecta iubirea desavârsita dintre Mire si mireasa, pentru ca vremea celui de-al doilea Templu de la Ierusalim reprezinta împlinirea profetiilor mesianice vestite pâna atunci. Totusi, constatam o absenta aproape totala a temei legamântului, chiar o predominare a motivului dreptatii si o identificare a acesteia cu mântuirea. Din acest moment apar câteva diferentieri, fata de ceilalti doi autori. Cea mai clara este revenirea formulei „judecata si dreptate”[1]. Predica morala reapare în aceste texte.

Totusi, chiar si în aceste expresii traditionale întrezarim influenta noilor idei. Dreptatea nu este doar respectul dreptului fiecaruia, ea este practicarea vointei  Domnului, a legii[2]. Astfel, formula „a îndeplini legea si dreptatea” va avea un sens foarte vast, acela de a îndeplini vointa lui Dumnezeu, de a fi fidel legii sale. Aceasta insistenta asupra aspectului moral si uman al dreptatii marcheaza o noutate, în raport cu capitolele precedente. Vestirea eshatologica a dreptatii, fundamentul unei lumi noi, este exact în aceasta linie. Dreptatea se naste din aceasta vegetatie noua care inaugureaza o primavara a unui pamânt nou:  Ca pamântul care rasadeste ierburi, si ca o gradina în care samânta încolteste, asa Domnul Dumnezeu va face dreptatea sa rasara si înaintea tuturor neamurilor preaslavirea sa (66,11). Paralelismul cu slava determina aspectul eshatologic al acestei dreptati[3]. El revine mai departe, punând în lumina transfigurarea lui Israel, sub efectul acestei dreptati: Iar popoarele vor vedea dreptatea  si toti regii slava ta (62,1).  Legatura dintre dreptate si pace reflecta o tema eshatologica: Pacea va fi  înfaptuire a dreptatii; rodul dreptatii va fi odihna, încrederea pentru totdeauna (Is 32,15). Aceasta este evocata în viziunea noului Ierusalim: În loc de arama îsi voi aduce aur, în loc de fier, argint, în loc de lemn, arama si în loc de pietre, fier. Si voi pune judecator al tau pacea, si stapânitor peste tine dreptatea (Is 60,17) Asocierea dreptate-mântuire, atât de caracteristica pentru capitolele precedente, este prezenta. Imaginea lui Israel, împodobit pentru nunta: Caci m-a îmbracat cu haina mântuirii, cu vesmântul dreptatii m-a acoperit (61,10) sau cea a Domnului care vine sa judece popoarele: S-a îmbracat cu dreptatea ca si cu o platosa si a pus pe capul sau coiful izbavirii (59,17) atesta faptul ca este vorba despre o expresie foarte curenta, dominanta, care evoca timpul nou asteptat.

credinta-si-necredinta-in-DumnezeuTotusi, aceste exemple ramân rare. Chiar daca este asociata mântuirii, dreptatea îsi pastreaza sensul sau propriu. Ca sa apara o lume noua, pentru a se descoperi dreptatea lui Dumnezeu, este necesara o conditie prealabila. Trebuie mai întâi ca Israel sa fie fidel cerintelor lui Dumnezeu: Asa zice Domnul: Paziti legea si practicati dreptatea, ca în curând va veni mântuirea mea si dreptatea mea se va descoperi (56,1).

Un singur obstacol va întârzia aceasta revelatie: Mormaim toti ca ursii, ne vaitam ca porumbita, asteptam judecata, dar ea nu vine; mântuirea, dar ea este departe de noi (59,11). Dreptatea va fi întotdeauna înfaptuirea divina: Iata, mâna Domnului nu este prea scurta ca sa nu poata sa izbaveasca, si urechea lui prea tare ca sa nu auda. Ci nelegiuirile voastre au pus despartire între voi si Dumnezeul vostru si pacatele voastre l-au facut sa-si ascunda fata, ca sa nu va auda (59,1-2). Pentru ca omul refuza sa-si îndeplineasca datoria, Dumnezeu nu-si poate îndeplini misiunea, sa-si manifeste dreptatea: De aceea judecata este departe de noi si dreptatea nu se înfaptuieste (59,9). Paralelismul între cele doua formule este perfect. El exprima o trasatura esentiala a dreptatii lui Dumnezeu, fiind transfigurarea activitatii umane. Profetul asteapta în umilinta revelarea dreptatii lui Dumnezeu care va purifica inima omului: Toti am ajuns ca necuratii si toate faptele dreptatii noastre ca un vesmânt neîntinat. Noi toti am cazut ca frunzele uscate si faradelegile noastre ne luau ca vântul (64,5)[4].

suferintaInima doctrinei profetului Isaia, mostenirea pe care el o lasa cititorilor sai este descoperirea sfinteniei si milostivirii lui Dumnezeu; cu cât mireasa lui, poporul lui Israel, va avea sentimentul transcendentei, cu atât va trai în admiratie si recunostinta, descoperind ca acelasi Dumnezeu, de o maiestate covâraitoare, este Fiinta care iubeste si poate fi iubita.

Epuizam, astfel, un întreg vocabular biblic al simbolismului nuptial profetic. Notiunea de Dumnezeu, iubitor de oameni, este îmbogatita de  cea a omului iubitor de Dumnezeu. Astfel ca revenim la structura dialogului, specifica legamântului. Pe muntele Sinai, într-un desert al sufletului omenesc, declaratia de iubire între Mire si mireasa da nastere unei iubiri care misca sori si stele. Cele treisprezece modalitati diferite prin care Dumnezeu îsi arata iubirea lui fata de oameni, numite de Zohar „trandafirul cu treisprezece petale”, ne amintesc faptul ca aceasta iubire este un ansamblu de atitudini foarte diferite:  de aceea sunt treisprezece feluri de legaturi, de duiosie, de milostivire, de har, de compatimire, de iertare, de îngaduinta, de iertare.

Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunatate si credinciosie  care Îsi tine dragostea pâna în mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat si pedepseste faradelegea parintilor în copii si în copiii copiilor lor pâna la al treilea si al patrulea neam!” (Ex 34,6-7).

[1]  Is 56, 1; 58, 2; 59, 9, 14. În 59, 4  sunt asociate dreptatea si fidelitatea.

[2] Ia 58, 2, de comparat cu 44, 1, 3, 4; 51, 4..

[3] Cf. J. STEINMANN, Le livre de la Consolation d Israël et les prophètes du retour de l exil, Les Éditions du Cerf, Paris, 1960, 174.

[4] Id., p. 190.

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment