Introducere în universul Evangheliei dupa Ioan

REVISTA  BIBLICA

Prezentari ppt: Isus predica

 

 INTRODUCERE ÎN UNIVERSUL EVANGHELIEI DUPA IOAN

 69301_sfantul-ioan-evanghelistulCea de-a patra evanghelie a fost de obicei considerata cea mai teologica dintre evanghelii si foarte timpuriu în istoria Bisericii a început sa fie cunoscuta ca „evanghelia spirituala”. Evanghelistul a fost numit Sfântul Ioan Teologul si în arta el este simbolizat de vultur, pentru ca privirea sa patrunde cel mai adânc în misterul lui Dumnezeu întrupat. De aceea, a citi aceasta evanghelie este asemanator cu a urca o scara în spirala, pentru ca, în jurul punctului central,  Isus Cristos, suntem condusi de la un nivel de semnificatie la urmatorul.

Spre deosebire de sinoptici, unde descrierea persoanei si misiunii lui Isus este directa, învatatura lui Isus este intercalata cu multa actiune si El însusi apare clar ca Fiul Omului, preot si profet al Împaratiei lui Dumnezeu, un vindecator plin de compasiune pentru cei pacatosi si bolnavi, în Evanghelia dupa Ioan, discursurile sunt mai lungi, autorul cere de la noi un nivel mai profund de reflectie în semnificatia lui Cristos pentru vietile noastre iar actiunea este diminuata în favoarea tesaturii de teme abstracte care se întretaie pe tot parcursul textului: – viata, lumina, gloria, adevarul. Cu toate acestea, nu putem izola  aceasta Evanghelie de cele sinoptice, întrucât ea presupune în mod tacit ca sinopticele sunt cunoscute sau, mai degraba ca este cunoscuta traditia la care se refera ele. Evanghelia dupa Ioan se refera la aceleasi evenimente, dar le descrie din alta perspectiva: este vorba de o meditatie profunda despre evenimentele centrale ale istoriei mântuirii.

indexNicaieri diferenta dintre Ioan si sinoptici nu este mai accentuata decât în discursurile lui Isus. În primele trei evanghelii, limbajul Domnului este foarte asemanator; chiar si unde exista anumite diferente de continut, stilul ramâne neschimbat. La Ioan, lucrurile stau altfel: în primul rând, aici nu sunt dezvoltate parabole, iar alegoriile (ca cea a Bunului Pastor) nu seamana cu nimic din sinoptice. Pentru cititorul atent, dialogurile ioanine, fara a-si pierde prospetimea si viata, apar oarecum artificial compuse. Ele abunda de întrebari, dar acestea nu sunt simple puncte de pornire; ele manifesta mai putin deschiderea sau curiozitatea, cât incapacitatea întelepciunii umane în faaa revelatiei Logosului – pentru ca ea nu poate întelege, explica sau justifica. Interogatiile lui Nicodim exprima reactia de refuz a contemporanilor lui Isus înaintea daruirii Duhul Sfânt; ele sunt ca un apel la o revelatie definitiva si prin aceasta ele confera deja un sens trecutului, pentru ca evanghelistul cunoaste raspunsul, el descopera evenimentul în adevaratul sau caracter: cel al unei interogatii.

sddefaultStilul grecesc al Evangheliei este extraordinar de individual, neavând nici o paralela în Noul Testament (în afara scrisorilor ce apartin aceluiasi autor). Evanghelia dupa Ioan ramâne distincta, chiar si în traducere; limbajul, desi nu vorbim de greaca literara, este departe de a fi popular, iar vocabularul, desi remarcabil de limitat, este adecvat. Stilul este deliberat repetitiv iar efectul produs este unul de demnitate solemna. Cu cât cineva studiaza mai mult aceasta evanghelie, cu atât devine mai constient ca este opera unui geniu. Totusi, ramâne adevarat ca efectul general dramatic, atât de izbitor, pare sa fi fost atins, fara vreun efort deliberat sau tehnica studiata. Opera pare sa fi crescut spontan – s-ar spune: inevitabil – din geniul evanghelistului si sublimul subiectului sau.

Fondul semitic al evangheliei are o importanta capitala în întelegerea ei. Maniera noastra de gândire este abstracta si urmeaza o linie directa, de la principii la concluzie. Trebuie sa realizam ca nu aceasta este metoda lui Ioan: el nu lucreaza cu concepte abstracte, ci reprezentari, cu imagini care au în ele ceva concret. Acolo unde noi spunem: Dumnezeu este desavârsit, sfântul Ioan spune: Dumnezeu este lumina si întunericul nu o poate patrunde. Acolo unde spunem ca Cristos este izvorul harului, Ioan spune: Eu sunt vita, iar voi sunteti mladitele. Tocmai din acest motiv, o expresie ca Dumnezeu este iubire (1In 4,8) nu se vrea a fi o definitie a lui Dumnezeu. Ea trebuie citita în acelasi fel ca declaratiile: Dumnezeu este Duh (In 4,24) si Dumnezeu este lumina (1In 1,5), unde Ioan indica o proprietate esentiala a lui Dumnezeu. Ioan nu speculeaza despre natura lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este iubire înseamna ca Dumnezeu este manifestarea iubirii într-atât de departe, încât revelarea sa este motivata si caracterizata de iubire. Revelatia si iubirea sa îsi gasesc locul perfect în Isus.

Cristina Mares

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment