Simbolismul nuptial în gândirea profetilor (III)

REVISTA  BIBLICA

Prezentari ppt: Milostivire minunata

Simbolismul nuptial în gândirea profetilor (III)

Metafora nuptiala în cartea profetului Osea

Iubire si credinta în cartea profetului Isaia

1550f4d857987a8c4ce9554d06a77f53Profetul Isaia si-a îndeplinit misiunea aproximativ între anii 740-690 î. C., fiind contemporan cu patru regi din Iudeea: Ozia, Iotam, Ahaz si Ezechia: Proorocia lui Isaia, fiul lui Amos, despre Iuda si Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz si Ezechia, regii  lui Iuda (Is 1,1). Cartea care-i poarta numele are 66 de capitole. Exegeza biblica actuala distinge  trei parti care corespund cu trei perioade istorice, din secolul al  VIII-lea î. C. pâna în secolul al  V-lea  î.C. Proto-Isaia (1-39) este constituit din diverse ansambluri profetice. Deutero-Isaia (40-55) dateaza de la sfârsitul exilului, 550-530 î. C., si cuprinde predici rostite de un profet anonim, referitoare la mântuire. Trito-Isaia (55-66) este o lucrare redactata anonim,  dupa exilul din Babilon. Aceasta ultima parte denunta pacatul poporului ales si restaurarea Ierusalimului[1].

Profetul Isaia (Proto-Isaia) s-a nascut în vremuri prielnice dezvoltarii Regatului de Sud. În timpul celor aproape patru decenii de domnie a lui Ozia, afirmarea politica si militara a Regatului Iudeii avea drept suport maxima dezvoltare economica interna. Regele era foarte interesat de agricultura, baza economiei Iudeii, astfel ca, organizând o armata puternica, recucereste Eladul, la Golful Aqaba. Extinderea teritoriala a asigurat Regatului Iudeii controlul asupra unor drumuri comerciale care duceau în Egipt, Arabia si alte state. Exploatarile fierului si cuprului din regiunea Elad se gaseau din nou în posesia Regatului de Sud.

118218275_362494565150388_6639534557067343776_nIsaia este marele profet al dreptatii, nu numai pentru ca a condamnat nedreptatile sociale mai puternic decât Amos sau decât Miheea. Îndrazneala lui nu a facut altceva decât sa imite curajul lor. Vocabularul asociat limbajului nuptial se extinde în aria unor termeni fundamentali ce caracterizeaza relatia dintre Dumnezeu si Israel: dreptate, credinciosie, har, adevar, bunatate.

Astfel, dreptatea nu este pentru el numai un ideal calcat în picioare: ea devine o speranta mesianica, o maretie divina. Pentru Isaia, misiunea esentiala a lui Mesia davidic este instaurarea dreptatii: Caci Prunc ni s-a nascut noua, un Fiu s-a dat noua, a carui stapânire e pe umarul lui si se cheama numele lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al Pacii, Parinte al veacului ce va sa fie. Si mare va fi stapânirea lui si pacea lui nu va avea hotar. Va împarati pe tronul si peste Împaratia lui David, ca s-o întareasca si s-o întemeieze prin judecata si prin dreptate (11,3-5). Aceasta profetie este foarte apropiata de o alta fagaduinta: Tronul lui se va întari prin iubire (hesed), si pe el va domni în credinta (émet) un judecator din cortul lui David, cautând judecata si pregatit pentru dreptate (16,5)[2].

Binomului judecata-dreptate, în acest context, îi este asociat cuplul iubire-credinta, în sensul de fidelitate. El nu apare decât în mod exceptional la Isaia. Acest ultim cuplu de termeni este echivalentul cuvintelor care se refera la dreptate. Cele doua profetii sunt atasate fagaduintei facute de Dumnezeu dinastiei lui David (2 Sam 7,13.16). Însa, aceasta fagaduinta a lui Dumnezeu se baza pe iubire (hésed),  era un legamânt. Cu siguranta, acest context al legamântului a determinat aparitia binomului hésed-émet. Aceste cuvinte nu desemneaza calitatile suveranului fagaduit, ci trasaturile divine, fidelitatea lui Dumnezeu fata de fagaduintele sale. Totusi, acesti termeni sunt paraleli cu judecata si dreptatea ce caracterizeaza stapânirea lui Mesia. Astfel, exista o continuitate între iubirea lui Dumnezeu care întareste tronul lui Mesia si credinciosia  stapânului în îndeplinirea datoriei sale, a dreptatii: Si va judeca nu dupa înfatisarea cea din afara si nici nu va da hotarârea sa dupa cele ce se zvonesc, ci va judeca pe cei saraci întru dreptate si dupa lege va mustra pe sarmanii din tara. Pe cel aprig îl va bate cu toiagul gurii lui si cu suflarea buzelor lui va omorî pe cel fara de lege. Dreptatea va fi ca o cingatoare pentru rarunchii lui si credinciosia ca un brâu pentru coapsele lui (5,16).[3]

Isaiah-MichelangeloChiar daca insista asupra idealului de dreptate, Isaia nu ignora alte aspecte importante ale vietii morale. El predica si despre lipsa de credinta a unui popor nedrept: Cum a ajuns ca o desfrânata cetatea cea credincioasa, Sionul, locuinta judecatii, salasul dreptatii? (1,21)

Astfel, în viziunea profetului, fidelitatea este o calitate a dreptatii. Ea subliniaza mai ales trainicia, în orice momente ale încercarii. Însa, pentru el exista un lucru mult mai esential decât dreptatea. Este vorba despre credinta. Aceasta este fundamentul ultim pe care totul se odihneste. Un exemplu edificator este mesajul lui Isaia pe care-l rosteste în fata regelui Ahaz, înspaimântat de puterea adversarilor: Daca nu credeti, veti fi zdrobiti! (7,9) A crede, a se alipi de neclintita trainicie a lui Dumnezeu, înseamna confirmarea fidelitatii. Cel care crede atinge în urgia dezlantuita (28,18), singurul adevar care rezista, piatra asezata de Dumnezeu, o piatra de încercare, piatra din capul unghiului, de un mare pret, bine pusa în temelie; cel care se va bizui pe ea nu se va clatina! (28,16).  Mai mult, el va vedea, ridicându-se din  daramaturi, templul construit de Dumnezeu, cetatea unde domneste dreptatea, Ierusalimul rascumparat.  Credinta în Dumnezeu si dreptatea sunt cei doi poli ai vietii religioase[4] care definesc spiritualitatea legamântului între Dumnezeu si Israel.

[1] S. ANTHONIOZ, À qui me comparerez-vous ? (Is 40.25), La polémique contre l idolâtrie dans le Deutéro-Isaïe, collection Lectio Divina, Les Éditions du Cerf, Paris, 2011, 12.

[2] J. VERMEYLEN, Ésaïe, Introduction à l  Ancien Testament, Genève, Labor et Fides, 2004, 334.

[3] Cf. ROPS – DANIEL,  Histoire Sainte, Librairie Arthème Fayard, Paris, 1947, 207.

[4] Cf. C. POTOK, Une histoire du peuple juif, Editions Ramsay, Paris, 1996, 156.

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment